miercuri, 27 aprilie 2022

Plătești cu Revolut, acum ai cashback și de la Socar și Flanco!


Din aprilie 2022, clienții Revolut din România vor putea beneficia de 3% cashback, nu mai mult de 10 lei, atunci când achiziționează orice tip de carburant din cele 64 de stații SOCAR din țară. Noua recompensă disponibilă direct în aplicație, în secțiunea Recompense (Rewards), poate fi utilizată de toți clienții Revolut, indiferent de planul financiar pentru care au optat, conform termenilor și condițiilor campaniei, disponibili în aplicație și pe site-ul www.socar.ro.

”SOCAR pune întotdeauna în centrul atenției clientul, oferindu-i, pe lângă carburantul de calitate, servicii inovative și produsele tradiționale din Azerbaidjan. Acest parteneriat cu Revolut aduce un beneficiu suplimentar clienților săi”, a afirmat Ramin Aliyev, Chief Operating Officer al SOCAR, compania petrolieră de gaze naturale deţinută de statul Azerbaidjan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic).

Cashback-ul este limitat și nu poate fi utilizat împreună cu alte discount-uri sau oferte ale partenerului, nu poate fi transferat altui client și nu poate fi schimbat în bani sau produse. Dacă utilizatorul folosește aplicația Revolut și a activat recompensa aferentă ofertei pentru a achita carburantul achiziționat în rețeaua SOCAR, poate primi 3% din valoarea achiziției, nu mai mult de 10 lei, în următoarele 72 de ore, direct în contul Revolut. Fiecare tranzacție beneficiază de o singură recompensă și aceasta este valabilă doar pentru clienții Revolut care au trecut prin procesul de cunoaștere a clientului.

Acum, un nou retailer se înrolează în Revolut, oferind clienților posibilitatea de a obține înapoi 5% din banii pe care-i dau pe produsele pe care le cumpără de pe rafturile lui, fie online, fie în locațiile fizice, folosind un card Revolut. Este vorba despre Flanco, unul dintre principalii jucători de pe piața de retail electro-IT locală, cu o rețea formată din peste 153 de magazine în toată țara și deținătorul magazinului online flanco.ro.

Utilizatorii Revolut trebuie să selecteze bulina aferentă retailerului Flanco și să apese activează. Astfel, la următoarea plată realizată la Flanco, vor primi, în termen de 72 de ore, 5% din valoarea comenzilor. Banii primiți înapoi sub formă de cashback pot fi folosiți pentru orice plată cu cardul Revolut, însă nu pot fi retrași de la ATM.

”În mod constant adăugăm noi servicii de finanțare sau beneficii pentru clienți împreună cu partenerii noștri. Prin această colaborare, toate produsele noastre vor beneficia de returnarea pe card a 5% din valoare. Ne așteptăm ca acele categorii cu o creștere bună în piață să fie, în continuare, preferatele clienților, beneficiind de un preț încă și mai accesibil. Spre exemplu, anul trecut, mașinile de spălat vase și uscătoarele au avut un ritm de creștere de peste 60%, device-urile smart (smartphone, smartwatch, brățări fitness) au crescut cu peste 38%, iar espressoarele de cafea cu peste 26%.” a explicat Ovidiu Nicușan, Director de Marketing Flanco Retail.

Acum poți afla TOTUL despre REVOLUT.
drmax.ro/

Postări populare